Păsări domestice – Gâsca

Gâsca domestică este o descendentă a gâștei sălbatice – în Europa și America de Nord cel mai probabil se trage din gâsca Greylag (Anser anser), în timp ce populația chineză și cea africană de gâște domestice au cel mai probabil ca strămoș, gâsca lebădă (Anser cygnoides) – acestea se recunosc rapid prin “fruntea” lor proeminentă, specifică lebedelor.

Gâștele domestice sunt păsări acvatice mari, robuste, puțin mai mici decât lebedele. Ciocul lor este scurt și îngroșat la bază, picioarele sunt mai lungi decât la rațe. Aleargă foarte bine și aproape toate zboară și înoată excelent. Gâștele își găsesc pe sol hrana formată din vârfuri de ierburi tinere, cereale verzi, trifoi și alte frunze, diferite semințe, sfeclă și alte rădăcinoase. Ambele sexe sunt la fel de colorate, în general în culori șterse – cafeniu, cenușiu până la alb. Sunt păsări clocitoare și deși fac parte din categoria păsărilor de apă, gâștele își petrec majoritatea timpului pe pământ. Există două mari categorii de gâște: Anser și Branta. Gâsca Anser are picioarele și ciocul de culoare roz, portocaliu sau gri și este zimțat, în timp ce gâsca Branta are ciocul negru, nezimțat.

Spre deosebire de alte păsări, la formarea gâştei domestice au contribuit două specii diferite: gâsca asiatică şi gâsca europeană. Pe lângă acestea, mai există două versiuni exotice, provenind din specii nedomesticite: gâsca egipteană şi gâsca canadiană.

Istoric Gâsca domestică
Cercetările arheologice/istorice confirmă faptul că gâștele au fost primele păsări domesticite cu peste 6000 de ani în urmă în Egiptul antic, crescute în special ca păsări de curte, pentru a se putea folosi carnea și penele, pentru ouă și mai recent pentru ficatul lor din care se prepară “foie gras” – o specialitate culinară foarte apreciată. În istoria recentă, popularitatea lor a crescut ca animale de fermă și pasari inteligente de curte, eficiente “cositoare de gazon” și agenți naturali de combaterea a buruienilor.

Gâsca domestică în legende
În zona europeană, gâștele au fost domesticite mai întâi în țările nordice, unde aceasta pasăre era considerată sacră și nu era destinată consumului, iar la greci, se credea ca aduce noroc, de aceea era de asemenea protejata în vederea sacrificării. Pentru romani, “Gâștele Capitoliului” au intrat de multă vreme în legendă, deoarece în timpul asediului nocturn al galilor asupra Romei, în anul 390 î.Hr., singurele care au alarmat populația de pericolul iminent au fost gâștele prezente în templul Junonei (zeiță romană, soția zeului suprem Jupiter). Și în folclorul autohton se crede ca gâștele sunt mai alerte decât un câine, pentru că la cel mai mic zgomot perceput ele încep să se agite, găgăind strident, dând alarma în gospodarie.

Cât traiește o gâscă domestică?
Unele legende despre gâște spun că aceste păsări pot trăi până la 80 de ani, dar în medie conform statisticilor ele ajung să petreacă între 20 și 25 de ani în gospodării (dacă nu sunt sacrificate pentru hrană între timp). Gâștele a căror greutate este mai mare tind să trăiască mai puțin.

Diferența între gâscă și gâscan
Gâștele din aceeași specie/rasă și vârstă se deosebesc prin dimensiuni și greutate, gâscanii fiind mai mari și mai grei, însă de cele mai multe ori este dificil de făcut diferența dintre mascul şi femelă pentru începători.

Cea mai sigură metodă de a afla dacă avem de-a face cu o gâscă sau cu un gâscan este examinarea cloacăi. La boboci se poate face începând din a treia zi de viaţă.

Pilgrim este singura rasă care poate fi diferențiată în funcție de culoare. În general, gâscanii sunt mai dezvoltaţi, duc capul şi umerii mai sus şi au abdomenul mai puțin proeminent decât gâştele. La rasele Africană şi Chinezească, umflătura de deasupra ciocului este mai proeminentă la masculi.

Rase de gâște românești
Pe teritoriul țării noastre s-au dezvoltat cu succes o serie de rase de gâște, care în momentul de față au continuitate și rezultate foarte bune. Aceste rase de gâște se clasifică în funcție de greutatea corporală în: rase grele, rase semigrele și rase ușoare.

Rasele grele (>8kg) sunt:
a) Africana;
b) Emden;
c) Toulouse;
d) Holmogor;
e) Americana Buff.

Rase medii (5-8kg):
a) Sebastopol;
b) Pilgrim;
c) Pomeranian.

Rase uşoare (<5kg):
a) Chineză;
b) Roman Tufted.

Când ouă gâștele?
În comparație cu găinile, gâștele domestice fac mai puține ouă, ouatul fiind sezonier – timp în care o gâsca poate face în medie aproximativ 50 de ouă, însa de dimensiune mai mare, un ou având în medie 120–170 grame. Avem și “performeri” în această categorie, gâsca domestică de China (chineză), poate face în jur de 100 de ouă pe sezon (din februarie până în iunie), în timp ce gâsca de Huoyan, tot chinezească, ajunge și la 200 de ouă anual. În schimb, gâștele din rasa Emden nu fac mai mult de 40-50 de ouă pe sezon. În comparație, o gâscă sălbatică face anual între 5 și 12 ouă. În perioada clocitului, o gâscă acoperă 5-8 ouă, care eclozează după aproximativ 28 de zile (4 săptămâni), facându-și apariția bobocii de gâscă.

Scurt rezumat gâsca domestică
Femela: Gâsca
Mascul: Gâscan (pop. mold. “gânsac”)
Pui: Boboc
Durata de viață: 20-25 ani
Denumire științifică: Branta
Ce manâncă (mâncarea principală): Iarba, semințe, fructe de pădure, rădăcinoase
Prădători naturali (cei care vânează gâsca): Vulpi, bufnițe, câini sălbatici

Imagini/poze gâsca domestică