Acesti pesti traiesc in raurile din partea nordica a Americii de Sud dar si in fluviul Amazon. Au fost adusi in Europa in perioada anilor 1909-1912 de catre flotele comerciale europene ale Frantei, Spaniei si Portugaliei. In apele din care provine, vegetatia subacvatica abundenta determina evolutia acestei specii care atinge lungimea de 18-20 cm. In captivitate insa ajunge la 10-12 cm.
Pentru a supravietui in acvariu la acesti pesti trebuie sa i se asigure anumite conditii care constau indeosebi in mentinerea unei temperaturi care variaza intre 23-27°C cu o duritate de 6-14°DG. Pentru a inlesni miscarea ondulatorie a pestilor este indicat ca acvariul sa cuprinda un volum de apa suficient (130-160 litri).
Pe fundul acvariului ca substrat putem folosi nisipul de rau, fiert si bine spalat, in care se va sadi plante ca Fontinalis, Ceratopteris, etc.
Bazinul de reproducere va avea capacitatea de minim 40-50 litri cu un fund alcatuit din nisip si pietre plate, pe care femela isi va depune icrele. Perioada de reproducere la acesti pesti dureaza o saptamana timp in care femela curata suprafata pietrelor din acvariu de alge sau impuritati.
In timpul reproducerii, perechea isi schimba coloritul in functie de starea de excitatie, preferand o temperatura a apei de 28°C. Reproducatorii pot obtine intre 80-150 de descendenti, acestia fiind hraniti de 2-3 ori pe zi cu hrana vie.
Cichlasoma severum se poate asocia cu urmatoarele specii de pesti: Betta splendens, Hemigrammus caudocittatus, Puntius tetrazona.