SHARE

Ursul panda (Ailuropoda melanoleuca) este un mamifer de mărime medie. Ei nu întotdeauna au fost considerați urși, mulți cercetători considerându-i niște ratoni mari. Însă în urma unor teste genetice, ei au fost alăturați familiei Ursidae.

Dolofan, pufos, în alb și negru, originar din China, simpatic și cu mers agale, ursul panda (dà xióng māo) este iubit de chinezi și îndrăgit de o lume întreagă.

A fost o vreme când acest ursuleț simpatic trăia liniștit în multe regiuni întinse din sudul și estul Chinei. Cu timpul, oamenii s-au înmulțit și răspândit, au distrus păduri și ocupat zone tot mai vaste și atunci panda și-a pierdut teritoriile pe care cândva le stăpânea singur.

Astăzi, se poate vedea în special în provincia Sichuan, dar și în cele învecinate, Shaanxi and Gansu. Unele zone sunt amenajate ca rezervații naturale, însă cei mai mulți se găsesc în sălbăticie, în munții Min și Qin, uneori chiar la altitudini de peste 4000 de metri. Pentru că nu le place frigul excesiv, iarna coboară în văi, unde temperaturile sunt mai blânde.

În trecut, ursul panda era considerat o vietate rară și nobilă. Împărăteasa Dowager Bo (a murit în anul 155 î.d.C.) a fost înormântată în cavou alături de un panda. Despre nepotul împăratului Taizong din Tang (secolul VI) se spune că i-a dăruit Japoniei doi urși panda ca un simbol al bunei înțelegeri.

De mulți ani, panda este pe lista speciilor aflate pe cale de disparație și există numeroase programe care au ca scop salvarea lui. În 2014, au fost numărați 1864 de urși panda în libertate, ceea ce înseamnă o creștere de 7 procente în ultimii zece ani (sursa organizația WWF – World Wide Fund for Nature).

Chengdu este capitala provinciei Sichuan și este cel mai cunoscut loc unde pot fi văzuți urși panda. Motiv pentru care este și cel mai aglomerat de turiști.

Grădina zoologică din Beijing și Ocean Park, în Hong Kong, sunt la fel de vizitate.

Pentru a evita aglomerația, mai sunt două variante, în apropiere de Chengdu, unde se află centre de creștere, cercetare, îngrijire panda. Cine e pasionat, se poate înscrie în aceste centre în programele de voluntariat.

Pentru chinezi, panda este un simbol al prieteniei și al păcii. În Shangshu (Cartea clasică a istoriei), una din cele Cinci Lucrări Clasice din literatura chineză veche, panda era descris ca un animal invincibil, puternic precum tigrul. În timpul dinastiei Ming, se credea că are puteri de vindecare.

În vechime, era deseori comparat cu yin și yang, pentru culorile lui alb și negru. Comportamentul lui liniștit demonstra că atunci când sunt în echilibru, yin și yan sunt armonioase și calme.

În anumite locuri, panda e văzut și ca un simbol al norocului.

Ursul Panda este de departe cel mai iubit si simpatic animal pentru multi dintre noi, fiind un mamifer cu multe aspecte interesante in firea lui cat si in modul de viata pe care il are. Acest urs mai este numit si ursul de bambus, desigur pentru ca se hraneste foarte mult cu bambus.

Este un mamifer inconfundabil mai ales datorita celor doua nuante in care „se imbraca”, avand capul aproape alb complet, rotund, in jurul ochilor sau a urechilor blana sa fiind neagra. Corpul de asemenea are culoarea neagra pe membre si pe umeri, fiind alb in aproape tot restul corpului.

Ursii panda ascund un lucru foarte interesant si anume faptul ca la labele superioare, ei au cate sase gheare, sau mai bine spus si degete, cu ajutorul carora ei se urca in arbori, avand in vedere ca e obiceiul lor preferat, cele sase degete ajutandu-i sa isi mentina si echilibrul, deoarece corpul lor este destul de greoi.

Pana in anul 1995, adorabilul ursulet Panda nu a fost considerat a fi o specie de urs, el fiind mai degraba incadrat in specia ratonilor, semanand destul de bine cu „verisorul” sau de pe atunci – ratonul, care acum poarta si el un pseudonim demn de mandrit cu el, si anume „panda rosu”.

Habitatul natural al ursilor Panda se ascunde in zone precum China, Vietnam si regiunea de nord a Birmaniei. Totusi cel mai des pot fi intalniti in zonele chineze, deoarece in celelalte oamenii le-au invadat prea mult habitatele, aceste mamifere nefiind tocmai prietenoase.

Ursul Panda, asa cum am precizat, este denumit si ursul de bambus, tocmai pentru ca felul lor principal si favorit de mancare este bambusul. Insa din cauza faptului ca bambusul nu este atat de consistent ca si aliment, ursii consuma mai bine de 30 de kilograme de bambus in decursul unei zile intregi. De altfel nici nu face mare lucru ziua decat sa manance aproape incontinuu.

Din pacate, alimentatia lor pare sa fie destul de limitata, motiv pentru care ursii panda sunt una dintre speciile cele mai periclitate cu disparitia.

Un mascul panda ajunge sa cantareasca pana la 125 – chiar 150 de kilograme insa o femela este mult mai marunta, ea avand 80 de kilograme, maxim 120 de kilograme. Un alt aspect interesant despre aceasta specie este insa faptul ca femelele panda abia la varsta de patru ani se pot imperechea pentru a face pui. Gestatia este posibil doar odata la doi sau trei ani, iar ea are doi pui atunci, de dimensiuni foarte mici. Daca foarte rar ati vazut o femele panda cu un singur pui, acest lucru se datoreaza faptului ca in majoritatea cazurilor doar unul din pui supravietuieste. Atunci cand are un an jumate, se poate spune ca puiul de panda devine independent.

Din pacate, in zilele prezente, din cauza ca foarte multi oameni au distrus habitatul ursilor panda, se mai gasesc doar 1600 de exemplare din aceasta minunata specie.

Lungimea unui urs panda poate sa atinga in totalitate 1.5 metri insa inaltimea sa masurata este de maxim 75 de centimetri.

Un alt aspect interesant despre Panda este si acela ca ei au cea mai lunga coada dintre speciile cunoscute de urs, coada lor fiind pana la 6 centimetri. Au o medie de viata de pana la 30 de ani.
Se estimeaza in prezent ca ursii panda din salbaticie se mai gasesc doar in sase masive montane, care se localizeaza intre platoul tibetan si campia Sichuan. Oamenii de stiinta sunt de parere ca in maxim sapte decenii, jumatate din populatia ursilor Panda nu va mai supravietui din cauza ca incalzirea globala le va dauna foarte grav habitatului lor.

Surse: desptepti.ro, wuxing.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here